Cu toții am așteptat meciul de duminică cu mult entuziasm. Părea că există toate ingredientele necesare pentru a obține, în sfârșit, atât de râvnita victorie în derby: prezența suporterilor, stabilitate la echipă, antrenor bun și jucători cu mult potențial.
Pare că ne-a lipsit însă un ingredient: determinarea.
Nu știu care au fost argumentele care au dus la jocul prost pe care l-am prestat în derby, însă cert este faptul că Dinamo a arătat inspirație și curaj doar până la marcarea primului gol. Mai apoi, echipa noastră a dispărut de pe teren!
A fost o înfrângere greu de privit. Meciul a fost cât se poate de urât, iar asta nu doar din cauza scorului și a lipsei de joc a echipei noastre, ci mai ales pentru că spectacolul din teren nu s-a ridicat deloc la nivelul suporterilor, peste 45.000 la număr. Desigur, înțeleg că nici în rândul fanilor nu a fost o atmosferă conform așteptărilor, însă nefiind prezent pe stadion, mi-e imposibil să abordez această temă.
Victoria este cu atât mai tristă încât, după înfrângere, Dinamo coboară pe poziția a 7-a, în afara zonei de play off, dar totuși o poziție declarată ca fiind satisfăcătoare de către conducere, dacă vom termina campionatul pe acest loc.
Nu este însă nimic pierdut! Mai sunt multe meciuri de jucat, mă bucur că au revenit Boateng, Josh și Hakim. Dacă mister Kopic va repara greșelile comise aseară, iar jucătorii noștri își vor recăpăta forma bună, sunt sigur că multe puncte urmează a fi trecute în contul echipei noastre.
Hai Dinamo!