În ultimul an, Dinamo a făcut mai multe transferuri reușite, care au dus echipa noastră pe podium în Superliga, rata de reușită fiind foarte bună. Cum nici o echipă nu poate da dovadă de inspirație maximă în campania de transferuri, există și mutări eșuate, iar transferul lui Alberto Soro poate fi catalogată astfel.
Cu toții am fost entuziasmați de acest transfer, dat fiind CV-ul foarte bun pe care jucătorul spaniol îl avea. Cu toate acestea, Soro a dezamăgit ori de câte ori a fost introdus pe teren, motiv pentru care Kopic a apelat tot mai rar la serviciile sale.
Aventura lui Soro la Dinamo pare a fi, cel puțin pentru o perioadă, pe cale de a se sfârși în viitorul apropiat. Alberto Soro este dorit sub formă de împrumut de către Desportivo Chaves, echipă din liga secundă a Portugaliei.
La noua sa echipă, Soro va juca până în vara acestui an, la sfârșit de sezon. Este o mutare benefică, deoarece Soro ar avea un salariu destul de mare, iar o parte din el va fi suportată de către clubul portughez. Prin urmare, banii economisiți de pe urma acestui împrumut ar putea fi folosiți pentru a prelungi unul dintre contractele unor jucători importanți precum Selmani, Eddy sau Josh, ori pentru semnarea de noi jucători.
Împrumutul este ca și făcut, mai existând doar câteva detalii de pus la punct. De altfel, Soro a postat astăzi pe contul său de Instagram o fotografie făcută din avion, ceea ce ne spune că este deja în drum spre Portugalia.
Plecarea lui Soro creează nevoia de mai multe transferuri, astfel încât să avem o bancă ofertantă, iar probabil că de aceea s-a schimbat discursul conducerii clubului nostru, vorbindu-se în prezent de nevoia de a se realiza 3 – 4 transferuri.
Îi dorim succes lui Alberto Soro!