Etapă nouă în Superliga: Partidele etapei 18!

Un nou weekend, o nouă etapă de Superliga! Este etapa cu numărul 18, o etapă pe care o privim cu foarte mult interes, asta deoarece Dinamo are un meci greu, însă dacă va învinge, poziția de play off poate fi consolidată. Sună bine, nu-i așa?

Etapa începe cu meciul dintre FC Botoșani și FC Farul Constanța, partidă care are startul de la ora 17:00. Ambele echipe au o situație nu foarte bună, așa că au foarte mare nevoie de cele 3 puncte.

Tot astăzi, rivala de etapa trecută, Petrolul Ploiești va face deplasarea la București, pentru a juca cu Rapid. Un rezultat de egalitate ar fi foarte avantajos pentru noi, însă personal m-ar bucura și o victorie a Petrolului.

Sâmbătă avem nu mai puțin de trei partide, iar în primul meci va juca Unirea Slobozia cu AFC Hermannstadt. Mai apoi, de la ora 17:00, Gloria Buzău va primi vizita celor de la Poli Iași. Ne preocupă meciul celor de la Buzău, deoarece vom juca cu ei etapa viitoare.

De departe cel mai important meci al zilei, precum și al etapei, pentru noi este cel dintre Dinamo București și Sepsi OSK. Jucăm acasă, pe Arcul de Triumf, cu echipa de pe locul 7, care are cu 3 puncte mai puțin decât noi, așa că o victorie ar fi pur și simplu minunată! Sper că o vom obține!

Duminică, pe 1 decembrie, avem o singură partidă: Universitatea Craiova vs CFR Cluj. Egalul este de dorit, fiind echipele aflate la egalitate de puncte cu noi: 28 la număr.

Etapa se încheie cu cele două partide de luni: Universitatea Cluj va întâlni UTA Arad și rămâne de văzut dacă U își va reveni după ultimele două înfrângeri suferite. Etapa ia sfârșit cu meciul dintre Oțelul Galați și fcsb, meci în care ne dorim ca rivalii să se încurce. Sper că apărarea gălățenilor va funcționa!

Continuăm să fim în top și după această etapă? Să sperăm că da!

Hai Dinamo!

sursă foto: Pagina de Facebook Superliga

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *