Plecarea lui Ahmed Bani de la Dinamo era ca și făcută încă de zilele trecute, când Andrei Nicolescu anunța că tânărul de 22 de ani are nevoie de o schimbare.
Ovidiu Burcă a profitat de nemulțumirile lui Bani, care mai avea contract doar până în vară cu Dinamo, și a insistat pentru aducerea lui. Astfel, clubul Oțelul Galați a anunțat astăzi că a semnat cu Ahmed Bani pentru o perioadă de doi ani și jumătate.
Prezentat ca „unul dintre cele mai mari talente din ultimii ani ale fotbalului românesc”, Ahmed Bani va juca din nou sub comanda lui Ovidiu Burcă, antrenor care a arătat apreciere pentru tânărul jucător.
De altfel, sub comanda lui Ovidiu Burcă, în liga secundă de fotbal, Ahmed Bani a avut cele mai bune cifre la Dinamo!
Îi mulțumim pentru că a rămas alături de Dinamo atunci când ne-a fost cel mai greu, pentru că a fost un dinamovist convins și totodată îi dorim mult succes lui Ahmed Bani și multe realizări. Poate că într-o bună zi, drumul său la Dinamo va fi reluat!
Hai Dinamo!