Nu cedăm! Dinamo învinge echipa cu cea mai bună formă în acest început de sezon

Fiecare meci de până acum putea fi privit ca pe un examen. Am jucat cu CFR Cluj, echipă cu lot puternic și antrenor experimentat, am jucat bine o bună parte din meci, dar am pierdut pe final.

A urmat meciul cu Petrolul, meci în care urma să aflăm dacă ne-am păstrat obiceiul prost de anul trecut, în care pierdeam pe final. Nu s-a întâmplat asta, ci a venit o foarte clară victorie, scor 4 – 1.

Tot mai multe voci spuneau atunci că Petrolul Ploiești este cea mai slabă echipă, anulând parcă meritele noastre. Am văzut în meciurile următoare că Petrolul nu este atât de slabă, precum mulți au crezut.

Următorul examen a fost la Sepsi, o deplasare foarte grea, împotriva unei echipe în formă. Am obținut un punct, după un meci în care am revenit și am avut șansa de a câștiga. A fost, deci, un alt examen trecut.

Urma testul împotriva Gloriei Buzău, al doilea meci jucat acasă, test trecut, la rândul său, cu brio. Desigur, după acel meci destul de dificil, în care ne-am impus totuși cu 4 – 1, au apărut aceleași voci care au spus că Gloria Buzău este una dintre cele mai slabe echipe. Culmea, în următoarele meciuri au demonstrat că nu este deloc așa.

Cu toate acestea, toate aceste voci nu ne puteau permite să avem certitudini, motiv pentru care a mai fost necesar un examen pentru a ne convinge pe noi că, într-adevăr, echipa pe care o iubim atât de mult joacă fotbal. Am făcut egal cu Rapid București, puteam câștiga, a fost un meci bun făcut de echipa noastră. Cu alte cuvinte, un alt examen pe care l-am trecut cu coroniță.

Cel mai important examen a fost aseară, împotriva Universității Craiova. Nu mai câștigasem de 6 ani, am pierdut 8 meciuri la rând cu ei, și îi întâlneam în cea mai bună formă a lor. Culmea, am jucat cu oameni în minus, nu doar unul, ci doi și, cu toate acestea, cu puțină atenție, puteam câștiga cu un onest 2 – 0.

A fost 2 – 1 aseară pe Arcul de Triumf și o victorie cât se poate de meritată. Muncită, chinuită… dar meritată! Nu poate contesta nimeni. Am trecut poate cel mai important examen al maturității și am luat notă maximă.

Avem echipă!

Hai Dinamo!

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *