Remarcații din meciul câștigat împotriva Sloboziei

Dinamo a obținut aseară o victorie muncită, scor 1 – 0, împotriva Unirii Slobozia. Golul echipei noastre a fost marcat de Cătălin Cîrjan.

A fost un meci dificil din cauza jucătorilor lipsă, a terenului prost dar și a oboselii acumulate de jucătorii care au fost la echipele naționale. Cu toate acestea, am ieșit învingători, iar asta e tot ce contează!

Victoria a fost posibilă mai ales datorită evoluțiilor foarte bune a unora dintre jucătorii noștri, iar de aceea am decis să discut în acest articol despre remarcații din meciul de aseară.

Jucătorii care au făcut posibilă obținerea celor 3 puncte în meciul cu Slobozia

Chiar dacă nu a fost un meci foarte strălucit, fiecare jucător a muncit și astfel a venit victoria. Câțiva jucători mi-au atras însă atenția în mod special:

  • Adnan Golubovic. Nu mi-a plăcut să văd cum Adnan este criticat meci de meci, iar asta deoarece îmi place acest portar care apără poarta lui Dinamo. În meciul cu Unirea Slobozia, Adnan a avut mai multe parade spectaculoase, care au păstrat scorul de 1 – 0. De altfel, aseară a fost primul meci din campionat fără gol primit;
  • Cristian Licsandru. Conform Sofascore, Licsandru a fost cel mai bun jucător din apărarea lui Dinamo. În ciuda lipsei de experiență, Cristian a părut foarte determinat, câștigând 4 din cele 7 dueluri la sol și 2 dintre 3 cele dueluri aeriene. Acuratețea paselor a fost de 74%, iar 8 din cele 14 mingi lungi trimise au fost corecte;
  • Patrick Olsen. Fiind la primul meci pentru Dinamo, Patrick Olsen a arătat că știe foarte mult fotbal! Sunt tare curios cum va arăta Patrick după 4-5 meciuri în tricoul echipei noastre, dacă astăzi a jucat atât de bine;
  • Eddy Gnahore. Eddy este deja stâlpul de bază al echipei noastre. Nu există partidă în care el să dezamăgească. 86% a fost acuratețea paselor oferite de acesta;
  • Cătălin Cîrjan arată că este cel mai bun transfer făcut de Dinamo în această vară, marcând un nou gol, după o partidă în care a arătat foarte bine. Să nu uităm că acesta a jucat și la națională de curând, așa că fizic nu a fost 100%;
  • Răzvan Patriche a fost titular aseară și ne-a demonstrat că este dispus în continuare să dea totul pe teren, meritând pe deplin banderola de căpitan;
  • Astrit Selmani a oferit o nouă pasă decisivă, după o fază jucată ca la carte. A luptat pentru fiecare minge, a ridicat suporterii în picioare și și-a încurajat fiecare nou coleg intrat pe teren. Băiatul ăsta arată un caracter deosebit și o determinare uimitoare.

De altfel, toată echipa a jucat bine, având note de peste 7 pe Sofascore.

Dinamo arată bine. Hai Dinamo!

Sursă foto: Radio Dinamo

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *