Rezervele lui Dinamo nu reușesc să învingă Metalul Buzău

Dinamo a jucat ieri în Cupa României cu Metalul Buzău, iar dat fiind faptul că șansele echipei noastre de calificare erau destul de mici, Kopic a decis să trimită un prim 11 în care am avut mai mulți jucători care nu prind echipa de start în mod obișnuit.

Iată care au fost jucătorii titulari la Dinamo în meciul de aseară:

Roșca – Costin – Patriche – Licsandru – Opruț – Bordușanu – Mărginean – Bani – Soro – Neagu – Caragea.

În minutul 61 al meciului, Kopic a trimis 5 dintre titulari în teren: Sivis, Selmani, Gnahore, Cîrjan și Abdallah.

Meciul a fost cât se poate de urât, foarte dificil de urmărit, lipsit de ocazii în cea mai mare măsură. Abia spre final de meci, când Dinamo avea un om în minus, după accidentarea suferită de Abdallah, au apărut câteva ocazii.

Meciul s-a încheiat 0 – 0, un meci de uitat cât mai curând!

Am văzut de ce nu face Kopic schimbări în mod obișnuit, iar asta deoarece banca nu este foarte ofertantă la ora actuală.

Singurii jucători care mi-au plăcut au fost Caragea, Licsandru și Mărginean. Am fost, în schimb, foarte dezamăgit de Neagu și de Bani, de la care aveam așteptări mai mari.

Urmează un alt meci pentru noi în același oraș, pe același stadion, de data aceasta cu Gloria Buzău. Sper că ne vom prezenta mai bine, în ciuda stării gazonului.

Hai Dinamo!

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *