Dinamo 1948 a anunțat astăzi, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, semnarea unui acord cu un nou sponsor: Cardoil Avantaj!
Noul sponsor al lui Dinamo, Cardoil Avantaj, este broker de combustibil, având o experiență de peste 10 ani și o pondere consistentă pe piața din România! Iată comunicatul clubului nostru iubit:
Dinamo 1948 – Cardoil Avantaj, un parteneriat dinamic pe drumul către perfomanțǎ!
Dinamo 1948 și Cardoil Avantaj, broker de combustibil, cu o experiență de peste 10 ani și o pondere consistentă pe piața din Romania, au semnat un acord de colaborare, începând cu sezonul 2024-2025.
Cardoil Avantaj reprezintă conceptul inovator pe piața achizițiilor de combustibil și a reducerilor de carburant via card combustibil.
Salutând noul parteneriat, Romeo Bănică, directorul de marketing al Dinamo 1948 București, a declarat:
”Cardoil Avantaj a devenit un reper important și respectat pe piața brokerilor de combustibil, contribuind direct la dezvoltarea a numeroase companii romanești, cărora le-a asigurat soluții personalizate, flexibile, corecte. Exact de pe aceste premise începem și colaborarea noastră și avem încredere că, “alimentatǎ” cu astfel de resurse, Dinamo va face progrese semnificative pe drumul către performanță. Mulțumim pentru implicare partenerilor noștri de la Cardoil Avantaj.”
Hai Dinamo!
Cifră de afaceri de 373,1 milioane de lei în 2021
Conform unui articol publicat de Profit.ro în 2023, compania cu care Dinamo a încheiat recent noul parteneriat este controlată de Andra Baciu (99,1%) și Adina Vicol. În 2021, această companie a avut o cifră de afaceri de 373,1 milioane de lei și un profit de 983.884 lei.
În anul 2023, cifra de afaceri a companiei Cardoil Avantaj a fost de 769,640,204.00 RON iar profitul a fost de 3,711,730.00 lei.
Sperăm că noul parteneriat să fie cât mai profitabil pentru ambele părți!
Hai Dinamo!