Sezonul trecut, puțini eram cei care mai credeam în șansele ca Dinamo să evite un scenariu prin care trecusem nu demult și care ne-a durut teribil: retrogradarea în liga secundă de fotbal a României.
Ovidiu Burcă a decis să lase locul unui alt antrenor, după ce ne-a promovat înapoi pe prima scenă a fotbalului românesc, iar numele care erau vehiculate în presa românească nu păreau a fi foarte convingătoare.
Numirea antrenorului Zeljko Kopic a venit, parcă, de nicăieri. Nimeni nu se aștepta să avem un antrenor croat, iar numele lui Kopic a fost o surpriză pentru toată lumea. De altfel, îmi amintesc cu o oarecare stânjeneală întrebarea venită din partea „presei”: „l-ați găsit pe Google?”. Desigur, doar presa din România ar putea adresa o astfel de întrebare.
De la agonie, la extaz!
Doar Kopic mai credea în șansele noastre de promovare. A adus noi jucători la club și a muncit până la ultimul meci pentru a obține o poziție de baraj. Nici meciurile de baraj nu au fost simple, iar emoțiile nu au lipsit niciodată!
Cu toate acestea, indiferent care va fi viitorul, trecutul ne spune clar: Zeljko Kopic este antrenorul care a scăpat Dinamo de la retrogradare!
Privind la situația actuală, putem spune că am plecat de la agonie și am ajuns la extaz. Nu de alta, însă meciul cu U Cluj ne putea asigura primul loc în Superliga, ceea ce nu este puțin lucru.
În prezent, Kopic este pe banca lui Dinamo de 34 de partide, având o medie de 1.44 puncte pe meci. Există loc de mai bine, dacă privim media de 2.16 pe care a avut-o la Dinamo Zagreb sau cea de 1.71 de la Hajduk Split. În noul sezon, 24/25, media de puncte este de 1.50 puncte pe meci.
47 de ani împlinește astăzi antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, așa că dorim să îi transmitem un cât se poate de sincer și călduros „la mulți ani!” dar și la cât mai multe victorii cu banderola alb-roșie pe umăr. Hai Dinamo!